Curtea Constituțională a primit de la Parchet o informare privind ancheta în cazul listelor electorale – surse

Curtea Constituțională a primit de la Parchet o informare privind ancheta în cazul listelor electorale - surse
Publicat: 14/08/2012, 11:52
Actualizat: 07/08/2014, 05:07

Curtea Constituțională a primit de la Parchetul instanței supreme o informare privind ancheta desfășurată în cazul listelor electorale, au declarat surse oficiale.

Conform surselor citate, la Curte nu au sosit documente de la Parchet, ci doar o informare legată de ancheta care privește și listele electorale.

De altfel, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a precizat marți că nu i-au fost solicitate documente de către CC și că, prin urmare, nici nu a trimis Curții documente.

Pe de altă parte, surse oficiale au relatat că judecătorii CC discută, în deschiderea ședinței de marți, care a început în urmă cu puțin timp, despre erata trimisă la Monitorul Oficial și despre adresele transmise Guvernului în legătură cu referendumul din 29 iulie.

Parchetul instanței supreme are toată baza de date cu cetățenii cu drept de vot la referendumul din 29 iulie, fiind ridicate copii de pe documente de la CC, AEP, Direcția pentru Evidența Persoanelor, BEC, Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Direcția Generală de Pașapoarte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
ILEGAL în Europa. Se închide tot, și în România. Decizie pentru cei care intră pe...
Brioșe cu iaurt și zmeură. Un desert de vis
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Dovadă de un curaj remarcabil. Un băiat de 14 ani cu mâna fracturată și pusă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Nicolas Sarkozy avertizează că Franța ar putea fi cuprinsă de haos
×